Securitate
Mânerele Secustik marca HOPPE, modelul ATLANTA au un design plăcut şi apelează la simţul tactil, precum şi la simţul auditiv prin sunetul de clic produs de mâner în momentul acţionării acestuia.
Noul mâner de fereastră conţine un dispozitiv de blocare care asigură securitate.
Acest sistem permite utilizarea normală a mânerului, din interior, dar blochează mânerul atunci când se încearcă acţionarea acestuia din exterior, prin feronerie.
În cazul în care aveţi nevoie de un plus de siguranţă, ferestrele Euro 70 pot fi echipate corespunzător (mâner de închidere cu cheie, blocaje de siguranţă ale feroneriei).
Ferestrele din profilul Thermo-Design 70 au trecut cu succes testele referitoare la clasa de rezistenţă (CR1 – CR3).
Clasa de rezistenţă (CR) 1
Protecţie de bază împotriva încercărilor de efracţie utilizând forţa fizică: tragerea, ridicarea, împingerea (preponderent acte de vandalism), protecţie redusă împotriva pătrunderii cu ajutorul levierelor.
Clasa de rezistenţă (CR) 2
Fereastra este astfel alcătuită încât infractorul ocazional este nevoit să forţeze deschiderea elementului închis/blocat, utilizând suplimentar instrumente simple: şurubelniţă, cleşte, mistrie.
Clasa de rezistenţă (CR) 3
Infractorul încearcă suplimentar cu o a doua şurubelniţă şi un levier să forţeze deschiderea elementului închis şi blocat.
